Spinul - George Cosbuc

In anul 1893, cand apare primul volum de versuri, „ Balade si idile”, Cosbuc intra in centrul atentiei vietii literare romanesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Baladele, compuneri epice, sunt de inspiratie nationala sau scrise pe motive diverse: arabe („El Zorab”), greco-latine, indice („Puntea lui Rumi”) .

Idilele lui Cosbuc infatiseaza natura satului , cu deprinderile de munca ale taranului si erotica taraneasca. In aceeasi nota specific populara a creatiei din „ Balade si idile” se continua si volumul „Fire de tort”, aparut in anul 1896.
Cele mai numeroase dintre poeziile lui George Cosbuc sunt erotice. Poetul se dovedeste a fi obiectiv, poeziile sale exprimand sentimentele si nelinistile flacaului sau ale fetei, aflati in criza erotica a varstei

Poezia „ Spinul ” face parte din volumul „Balade si idile” si alaturi de alte cateva poezii cum ar fi „ Ispita” , „Dragoste-nvrajbita” , „Manioasa”, „Nu te-ai priceput” , „Rea de plata” , ilustreaza farmecul tuturor idileleor cosbuciene mai ales prin lipsa oricarui conventionalism si simplitatea compozitiei.

Poetul alege sa-si prezinte personajele inca de la inceput, numindu-i „frumoasa” si „voinicul” si ii aseaza intr-un decor rustic „pe-un razor...devale”. În cadrul rural, idilicul reprezeintã sensul cel mai real dat vieþuirii într-un cosmos sãnãtos, solar. Totul se petrece într-un adevãr, într-o luminozitate rarã.

Scena este extrasa dintr-un cotidian þãrãnesc, stilizat cu graþie ºi simplitate: baiatul scoate un spin din talpa fetei; din prima strofa apar trairile ( „si ea plangea”), incertitudinea („de ce tot razi?”), sentimentele („ah,cum ma dor/ Aceste rasete-ale tale!”).
In grupajul urmator de trei versuri este prezentata frumoasa fata impodobita de natura :

„Ea are flori de crâng la sân,
ªi-n pãr un trandafir sãlbatic,
ªi pãrul ei de rouã-i plin.”

Aflam in strofa a doua ca fata a cules fragi pentru a i-i dărui baiatului „Trei fragi de-ar fi, sunt pentru tine!”considerand ca „..si-atat e doara bine”. El este amuzat atat de intamplare cat si de darul pe care urma sa il primeasca („ei, las’ sa rad!..trei fragi..”).
Urmatoarele versuri constituie o cearta: ea izbeste cu piciorul de durere, ii reproseaza lui ca n-are mila si e napasator la durerea ei, el crede ca e prea fricoasa si totusi recunoaste ca ii pasa mult de ea:

„Ba-mi pasã mult, cã eu n-aº vrea
Sã-mi fie ºchioapã nevestica!”

Tot acum aflam ca cei doi sunt promisi unul altuia. Micile rautati ale indragostitilor sunt insotite iute de remuscari si regrete. Frumoasa uita de spin si de durere; poetul prezinta inveselirea si zambetul fetei ca o inflorire a gingasei si albei flori de mar :

„ªi-i înfloresc zâmbind obrajii
Cei albi ca florile de mãr.”

Natura creatã de Coºbuc este o naturã umanizatã, robustã, fremãtãtoare, în necontenitã germinaþie; asupra ei îºi exercitã activitatea specificã þãranului .
Sentimentul de iubire este profund, de o gravitate ontologicã, provocând de fiecare datã reacþii spontane, însã nuanþate, de ºãgãlnicie, de suferinþã, de regret sau ironie la spiritul ludic, afecte, ori cochetãrie.
Fata ar vrea sa se incredinteze ca sentimentele flacaului pentru ea vor fi aceleasi in indiferent ce situatie sau il pune pe acesta la incercare si apeleaza astfel la intelepciunea blanda specifica oamenilor simpli de la tara:

„Sã fiu chiar ºchioapã, ce-i apoi?
Cã ce þi-e drag, tot drag rãmâne!”

Poetul uimi în scene de o graþie fireascã semnele tulburãrii erotice, jocurile ºi capriciile iubirii, încântarea vârstei incerte, între o candoare sufleteascã ºi o instinctivã tacticã eroticã. Cosbuc pune cu grija in raspunsul flacaului atat dorinta de a respecta obiceiurile frumoase de nunta pastrate in satul romanesc dar si dorinta arzatoare de a fi cu aleasa lui:

„Ni-e nunta, dragã, e ca mâine
Tu cum sã joci? Sãrac de noi!
Sã stai la masã-ntre bãtrâne.
............................................
La nuntã-mi, batã-o nãpasta,
Sã nu joc eu? De-aº ºti cã zac,
La nuntã vreau sã-mi joc nevasta!”

Ni se dezvalui acum o ipostaza feminina, gingasa a fetei –pana acum fricoasa, copilaroasa, capricioasa. Felul in care isi marturisteste sentimentele este emotionanat, in timp ce „incetisor dezmiarda fruntea/ Flacaului cu bratul drept” .Prinsa in valtoarea dragostei ,uita de durerea de la inceput si „rade-acum”.Vazandu-se „salvata” la fel ca si fata din „Rea de plata”, se tocmeste, oferindu-i flacaului fragii si floarea din par.Impulsul erotic este mai mult saga. Siretenia fetei, instinctiva il face pe fecior sa isi doreasca si mai mult sa-i fie aproape :

„De dor de fragi sã plâng feciorii?
De flori dã-mi ochii tãi cei dragi
ªi pentru fragi dã-mi obrãjorii!”