mariusik22
Administrator
Data inscrierii: 28/Aug/2007
Mesaje: 31
|
|
 Octavian Goga-din larg |
 |
Poet al Ardealului, printr-o parte a realitatilor concrete ce-l inspira, el e, în fond, poetul întregii tari, prin idealurile de unitate nationala si de izbavire sociala ce-l anima. Mesianica, poezia lui Goga are un ton profetic, violent, incendiar, el fiind "solul dragostei si-al urii ", care si-a împletit bici din "al valurilor caier", iar din "Nestinsul vremurilor vaier" si-a scris "blestemul în cerul gurii"!
Octavian Goga s-a nascut la 20 martie/1 aprilie 1881, la Rasinari, judetul Sibiu si a murit la 6 mai 1938 la Ciucea , Judetul Cluj, unde este si înmormântat. Poetul învata mai întâi la Rasinari, apoi la liceul Unguresc Sibiu, frecventeaza biblioteca Astrei, încearca sa colaboreze la Convorbiri Literare. În anul 1838, pleaca din Sibiu la liceul românesc din Brasov, participând la sedintele Societatii de lectura. În 1897 debuteaza la Tribuna; publica la Tribuna literara si Familia sub semnatura Octavian, Tavi si Sfinx.
Stapânit de convingeri estetice, Octavian Goga intra în literatura cu ideea înfaptuirii monografiei unui sat ardelean, pe care o va realiza magistral, bazat fiind pe cunoasterea directa a vietii si pe o solidaritate intima cu lumea rurala. El a scris atât în versuri cât si în proza. În versuri: Poezii (1905), O seama de cuvinte (1908), Ne cheama pamântul (1909), Din umbra zidurilor (1913), Poeme postume (1939); dramaturgie: Domnul notar (1914), Mesterul Manole (1928), proza: Mustul care fierbe.
Volumul "Din Larg " (1939) apare la un an dupa moartea poetului, punând capat realizarii senine a operei sale. De aceea am putea spune ca în acest volum, eul liric îsi aduna toate sentimentele sale, toate bucuriile si necazurile vietii. Opera "Din Larg ", face parte din volumul postum cu acelasi titlu. Prin titlu, eul liric vrea sa ne transmita ca el si-a adunat gândurile din întreaga sa viata si încarca sa si le puna într-o ordine anume, pentru ca el se simte aproximativ de finalul carierei sale. Urcusul, poate imaginar, prezentat în întâia strofa, reprezinta urcusul spre Dumnezeu, urcus ce lasa în urma totul. Din tot ceea ce a agonisit într-o viata el nu poate lua nimic cu el, el ia doar sufletul sau. În urma sa el lasa "înfrigurata patimilor turma", patimii care încearca sa-l traga înapoi. În ultimul vers al primei strofe avem de-a face cu un epitet ("... întrecere flamânda") care încearca sa ne transmita ca acele patimi emit un chiot înfricosator, dornic de a lua ceva cu el, chiot pe care l-am putea lua drept mesaj de întoarcere adresat eului liric. În ciuda acestui "chiot al patimilor", eul liric nu se întoarce ci urca, urca tot mai sus. În urma sa, "în adâncime", viata îsi întinde hora, fara nici un fel de retinere. Eul liric, aseamana, aici, viata cu un cântec pe care îl stie, caci el a trecut prin viata si a gustat din toate amaraciunile ei. În cea de-a treia strofa, prin sintagma " privelistea din înaltimi ..." eul liric ne da senzatia ca el se afla undeva sus, în înaltul cerului. Aceasta priveliste i se pare îngusta si ciudata deoarece el n-a mai vazut-o nici o data. Prin întermediul epitetului "priveliste strâmba , îngusta si ciudata" eul liric ne trasmite impresia lui, la prima vedere, despre locurile de sus. Fiecare pas pe care-l face îi trezeste o amintire, amintire ce poate fi legata de un glas, de un zâmbet sau poate de-o icoana. Tot ceea ce a lasat acolo jos, îl urmareste "în goana", vrand parca sa-l duca înapoi. Strofa a patra ne trasmite concluzia la care a ajuns eul liric, aceea de a lasa totul din urma si de a-si cere de sus "paharul de otrava". Acest pahar însemnând pentru el judecata de la Dumnezeu. Prin strofa a cincea eul vrea sa ne faca sa ne dam seama ca el se afla în cer, unde este "sarbatoare sfânta", deci în sufletul sau se lasa un "fior al pacii". În inima lui, eul simte cum D-zeu îl primeste în casa sa, si cu toate ca este în împaratia Lui Dumnezeu, mai sus de el exista stele care îi rapesc gândurile. Prin intermediul acestei strofe am putea ajunge la concluzia ca opera "Din Larg" este doar o închipuire a eului liric, pentru ca el nu poate scrie de acolo de sus, si nici nu ne poate oferă sentimentele din lumea cealalta în care presupunem ca se afla. Ultima strofa a poeziei este ca o chemare adresata eului liric de catre "o nazuinta proaspata". În aceasta chemare, eul este luat drept poezie, care la rândul sau este asemanata cu un înger; "lumina alba, pururi adorata". Aceasta chemare este mai mult o ruga căci prin intermediul ei, în mintea acelei "nazuinte" va ramâne mereu întiparita; "singuratatea culmilor înalte.
Prin intermediul figurilor de stil: epitetele ("… - ntrecere flamânda", priveliste îngusta, strâmba, ciudata", "pahar de otrava", "cetati de stele", "sân ocrotitor", "lumina adorata", "singuratate stralucitoare, rece si curata"), personificari ("largul cânta"), comparatie ("ca un sân ocrotitor de mama"), eul liric a reusit sa dea poeziei o muzicalitate aparte.
Poezia lui Octavian Goga a fost cu adevarat o sincera si emotionala "cântare a patimirii noastre", o imagine fidela a vietii amare si-a nazuintelor de libertate a românilor.
Goga si-a exprimat poetic zbuciumul sau, regretând drumul sau de la lumina la întuneric. El a adormit la Ciucea, ramânând cu noi si cu generatiile viitoare, poetul ce-a înstrunat în vremuri de restrictie "cântarea pâtimirii noastre".
|
|
