Miorita

"Mioriþa" sintetizeazã o experienþa de viata milenara, pentru a o ridica, prin transfigurare artistica la rang de valoare general-umana.

Datarea genezei baladei este de fapt imposibila, pentru ca ea este rezultatul unei contaminãri succesive intre temele majore ale folclorului nostru.

Tema baladei "Mioriþa" o reprezintă o drama din viata pãstoreasca, din momentul transhumantei.

Subiectul este simplu: conflictul se naºte intre trei ciobani: "Unu-i moldovan/Unu-i ungurean/Si unu-i vrâncean". Cel moldovean, mai vrednic: "are oi mai multe/Mandre si cornute/Si cai invatati/Si câini mai barbati". Ceilalþi doi, cu sufletul cotropit de invidie, si-au pus in gând sa-l omoare pe cel moldovean.

O mioriþa nãzdravana îl instiinteaza pe baci de complotul pus la cale. Se pune astfel in evidenta o prima semnificaþie a operei: înfruntarea dintre bine si rãu. Deznodãmântul nu ne este cunoscut; nu ºtim daca ciobanul a fost omorât, dar ii cunoaºtem gesturile, atitudinea, gândurile in fata morþii.

Partea lirica, urmând celei epice, conþine testamentul baciului si rugãmintea adresata mioriþei de a alina durerea maicutei sale.

Din întreaga poezie izbucneºte nãvalnic, ca un fluviu, vitalitatea dintotdeauna a omului din popor, dragostea oierului fata de îndeletnicirea sa, faþa de arta, de viaþã, de natura ºi, mai ales, iubirea (filiala fat) pentru mama sa.

In structura compoziþional a baladei se pot distinge doua mari parþi: una epica, in care sunt narate faptele, si una lirica si dramatica, in care se exprima gândurile si sentimentele ciobanasului aflat in fata morþii.
Motivele fundamentale pe care se sprijinã balada sunt:
1• motivul transhumantei
2• motivul complotului
3• motivul mioarei nãzdravane
4• motivul testamentului
5• motivul maicutei bãtrâne
6• motivul alegoriei moarte-nunta
In text, cele sase motive se distribuie in trei parþi. Prima parte corespunde motivelor transhumantei si complotului, cea de-a doua aparþine celui de-al treilea motiv, iar ultima parte celor trei motive finale. Cele trei parþi sunt legate sintactic prin conjuncþiile "dar" si "iar" cu valoare adversativa sau copulativa.
Prima parte, o adevãrata expoziþiune, are un caracter epic, ce reprezintã imaginea cadrului natural in care se succed faptele. Astfel, personajele sunt plasate in spaþiul romanesc, intr-o atmosfera de calm si seninãtate specifica începuturilor. Metaforele ne introduc intr-o natura de basm, intr-un loc al fericirii in care pastorul se simte liniºtit.

Ciobanii sunt prezentaþi vag la început, fiind incadrati in coordonatele spatio-temporale cãrora aparþin, pentru ca din primele versuri se deduce si timpul desfasurarii acþiunii. E toamna, târziu, când turmele coboarã la iernat, intr-o miºcare mereu repetata numita transhumanta.

In secvenþa urmãtoare, epicul devine întunecat de gravitatea complotului. Echilibrul se strica. Se creaza un contrast puternic intre atmosfera paradisiaca din debutantul tablou si dramatismul situaþiei, sugerat de complot-intriga.

Hotãrârea de omor este determinata de cauze economice, de invidia determinata de averea mai mare a ciobanului moldovean, care e mai "ortoman". Faptele cu valoare informativa sunt enumerate cu o detaºare obiectiva. Poetul anonim se abate de la acest ton o singura data când, printr-un dativ etic ("ca sa mi-l omoare"), marcheazã participarea sa afectiva la cele relatate, dar si dramatismul situaþiei in care se afla ciobanasul.

Partea a doua a baladei, desfasurarea, este dramatica in totalitate ca urmare a comportamentului mioriþei.
Autorul stãruie mai întâi asupra neliniºtii oii nãzdravane, evidenþiind zbuciumul ei puternic si rãu prevestitor "Dar cea mioriþa/Cu lâna plavita/De trei zile-ncoace/Gura nu-i mai tace/Iarba nu-i mai place". Dramaticul are acum ca modalitate fundamentala de formă dialogul. Prin dialog se releva relaþia strânsa dintre animalul credincios si stãpân, reciprocitatea sentimentelor dintre ei, perfecta armonie dintre om si profesiunea sa.

Acum intervine elementul fabulos, de basm, prin personificarea mioarei, ce ii aduce la cunostinta ciobanului hotãrârea de omor. Tensiunea dramatica este gradata. Printr-un limbaj afectiv, oiþa isi indeamna stãpânul: "Da-ti oile-ncoace" sau "Iþi cheamã s-un cane". Complotul este comunicat abia la sfarsit, cu grija de a nu speria: "Ca l-apus de soare/Vreau sa mi
te-omoare". Autorul popular utilizeazã diminutivele exclusiv in momentele de mare intensitate lirica ("bolnãvioara", "fluieraº", "draguta", "ciobãnel"), pentru a spori substanþa dramatica a baladei.

Rãspunsul baciului, produs in fracțiune a trei a baladei, da contur confruntãrii omului cu moartea, capacitatii acestuia de a pãtrunde tainele universului. Acum se structureazã motivul testamentuluisi al alegoriei moarte-nunta.

De aici încolo, creatorul popular converteºte totul intr-un emoþionant monolog liric, prin care ciobanasul isi exprima ultimele dorinþe înaintea presupusei morþi.

Sentimentul de profunda dragoste fata de viata este oglindit de ataºamentul fata de îndeletnicirea sa. Ciobanul nu isi poate imagina despartirea, chiar si dupã moarte, de stana, oile sau câinii sãi.
Folosirea paralelismului, evidenta in pasajul fluierelor, este un formulă caracteristic întregii poezii folclorice. Stihurile sunt acum un fel de refrene, laitmotive ce apar la intervale egale, puse in evidenta anaforica (repetarea unor cuvinte la începutul versurilor) a diminutivului "fluieraº" si a adverbului "mult".