Don Quijote

Don Quijote este un hidalgo sãrac din La Mancha, om cu mintea rãtãcitã din pricina lecturilor insistente profilate pe un singur tip de cãrþi: romanele cavalereºti; între care Amadis de Gaula ocupã un loc de cinste. Astfel influenþat de lecturi, Don Quijote porneºte la drum ca un adevãrat cavaler, încãlecând pe Rosinanta, o mârþoagã, alegându-ºi niºte arme din carton ºi consacrându-ºi faptele alesei inimii sale, Dulcineea din Toboso, de fapt o simplã þãrancã nu prea frumoasa. În drumul sãu se opreºte mai întâi la un han unde îl ia pe hangiu drept castellan. Întâlnind un þãran ce-ºi bãtea servitorul legat de un copac, il oblige pe asta sã-l dezlege ºi sã-i plãteascã simbria. Întâlneºte apoi niºte negustori cãrora le cere sã proclame pe Dulcineea drept cea mai frumoasã doamnã din lume. Este însã grav bãtut ºi astfel trebuie sã se întoarcã acasã, îmbolnãvidu-se. Prietenii lui ºtiu cã responsabile pentru demenþa lui sunt cãrþile de aventuri, pe care hotãrãsc sã le ardã, cruþând doar doua: Dina de Montemayor si Amadis de Gaula.

Dupã însãnãtoºire, eroul hotãrãºte sã plece din nou, de aceastã datã luându-ºi un însoþitor, pe Sancho Panza, pe care îl convinge sã-i fie scutier. Ia niºte mori de vânt drept uriaºi, cu care vrea sã se batã, iar în trãsura pe care o însoþesc niºte cãlugãri benedictini îºi închipuie cã se afla o prinþesã rãpitã. Pornind la atac împotriva convoiului, este din nou lovit.

Unor pãstori care îl adãpostesc le þine niºte discursuri despre vârsta de aur a omenirii, îndată ce “miºcãrile iubitoare ale sufletului se arãtau cu naivitate, fãrã ca cineva sã caute a le pune într-o luminã mai bunã, prin ocolul meºteºugit al cuvintelor. Nu existã înºelãciune, minciunã ºi rãutate, care sã se amestece cu inima deschisã ºi cu buna credinþã”.De la pãstori aflã Don Quijote de povestea lui Grisostomo, care îºi dãduse viaþa pentru a obþine iubirea frumoasei pãstoriþe Marcela. Dupã ce pleacã de la pãstori, cei doi sunt atacaþi de pãzitorii unor iepe, din pricina Rosinantei, care fusese atrasã de nechezatul acestora. O turmã de oi capãtã în ochii celor doi profilul unei armate de duºmani, ºi o atacã. Ciobanii îi bat din nou. Elibereazã un convoi de condamnaþi în lanþuri, convins cã a reparat o nedreptate. Puºcãriaºii, în schimb, îi atacã cu pietre, iar unul îi furã mãgarul lui Sancho. Întâlnind pe bãrbierul unui sat, îi iau lighenaºul, pe care îl cred coiful unui vrednic cavaler, coif pe care Don Quijote hotãrãºte sã-l poarte ca pe un trofeu de cinste.

În Sierra Morena aflã pe nefericitul Cardenio, nebun din pricina unei iubiri neîmpãrtãºite. Pe malul unei ape o descoperã pe Dorothea, iubita lui Fernando. Dorothea îi povesteºte lui Don Quijote de Lucinda, iubita rãpitã a lui Cardenio. Ajunºi la un han, Don Quijote ºi Sancho Panza iau butoaiele cu vin drept uriaºi ºi le spintecã, spre marea supãrare a hangiului. La han apar cãlãtori mascaþi. Sunt Don Fernando si Lucinda, pe care Don Quijote o redã lui Cardenio, iar Fernando o regãseºte pe Dorothea. Dupã alte întâmplãri, Don Quijote este dus acasã, în La Mancha. Ajunge într-o duminicã dupã-amiazã, mai mult mort decât viu.

Dupã o lunã, el încã nu este vindecat de nebunie ºi încearcã sã-l convingã pe Sancho sã porneascã din nou spre El Dorado. Palatul Dulcineei nu se vede nicãieri ºi cand, spre a-l consola, Sancho îi aratã lui Don Quijote o þãrancã oarecare, acesta considerã cã ceva necurat s-a întâmplat ºi cã sub chipul had al aceleia se aflã gingaºa doamnã a sufletului sãu. Dupã un duel cu bacalaureatul Sanson Carrosco, un compatriot, învingãtorul Quijote atacã un transport de lei care obosiþi, nu reacþioneazã. Don Quijote “cavalerul tristei figuri”se va autointitula de acum “cavalerul leilor”.
Quijote îi fãgãduise de multã vreme lui Sancho guvernãmântul unei insule, ca rãsplatã pentru osteneala ºi loialitatea lui. Ajunºi la castelul unui duce, acesta îl determinã pe Quijote sã-ºi þinã promisiunea. El îl numeºte pe Sancho drept guvernator al insulei Barratoria. Sancho se dovedeºte însã incapabil ºi renunþã la înalta însãrcinare ce-i fusese oferitã.

Dupã o mulþime de alte peripeþii, Quijote se întoarce în casa sa ºi cade într-un somn greu. Când se trezeºte este vindecat de nebunie, înþelege tot ceea ce fãcuse înainte ºi simte cã i se apropie sfârºitul. Sancho Panza îl plânge, pentru cã-i plãcuse jocul nebunesc al stãpânului sãu, deºi de numeroase ori el fusese cel care încercase sã-i arate absurditatea ºi inutilitatea tuturor actelor sale, în care, de altfel, se va complace el însuºi. Don Quijote moare cu mintea vindecatã complet, ca prin minune.

Într-un studiu închinat Cavalerului de la Mancha, se remarcã faptul cã romanul Don Quijote al lui Cervantes urmãreºte cu exactitate scenariul iniþiatic de sursã medievalã, mulþumitã cãruia Don Quijote trece prin diverse experienþe cãutând sã ajungã la “starea reprezentatã de vârsta de aur” a omenirii. Este Don Quijote victima unei false percepþii a realitãþii, sau nu? El nu vede sau nu vrea sã vadã realitatea?
Romanele cavalereºti ºi pastorale, filozofia neoplatonicianã sunt când atacate, când - paradoxal - folosite ca termeni de comparaþie ºi elemente de construcþie fundamentale. Astfel, prin romanul Don Quijote apare unul din primele romane moderne. Personajul Don Quijote vorbeºte ºi gândeºte într-o permanentã intertextualitate.

Strange article! She would have me as interested, but not! Anyway, thank you. Sorry for my English i am from Kiev))))

I will recommend all my friends to read this.